Superstiții în Vinerea Mare

Săptămâna Mare este însoțită de o serie de tradiții și obiceiuri populare. În aceste zile se face curățenie generală în gospodărie, se repară gardurile  și se face curățenie în grajdul animalelor. Conform tradiției creștine, vineri este ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Din această cauză, Vinerea Mare este zi de post negru.

Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor, Vinerea Paștilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă este ziua în care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos, pentru iertarea păcatelor noastre. Este zi de post negru, în care nu se mănâncă și nu se bea decât apă. Seara se merge la biserică pentru a participa la slujba Prohodului Domnului, slujba înmormântării Domnului Iisus Hristos. În mijlocul bisericii, este așezată o masă deosebită cu Epitaful deasupra, o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântării Domnului. Credincioșii trec pe sub această masă, pentru a simboliza suferința prin care a trecut Iisus pe drumul Crucii.

Superstițiile acestei zile sunt numeroase. Dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și mănos, iar în cazul în care nu plouă, anul nu va fi unul roditor. În zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gânganiile și lighioanele să nu se apropie de ea.

Există credința că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat, iar coptura nu este mâncată nici măcar de pești.

În vechime, în Vinerea Mare, dimineața, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculți prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoși pe tot parcursul anului.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.