Restaurari spirituale

Mai multe icoane de patrimoniu, cărţi rare şi obiecte de cult, aflate în zestrea Bisericii oltene, pot fi cercetate şi admirate de iubitorii de artă la Muzeul Olteniei din Craiova. Evenimentul se desfăşoară în perioada 18 noiembrie 2015 – 31 ianuarie 2016, fiind aşezat sub genericul „Aurul şi argintul antic al României”. Astfel, alături de bogata colecţie de obiecte bisericeşti, au fost aşezate numeroase piese de mare valoare patromonială din colecţiile a 32 de muzee de arheologie şi istorie din întreaga ţară.

Aceste exponate, icoane, cărţi şi obiecte de cult, în mare parte restaurate la Centrul de restaurare conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, din strada Brestei, nr. 24, datează din perioada secolelor XVII – XX.

 

Vizitatorii pot vedea mai multe icoane cu chipul Mântuitorului Hristos, al Maicii Domnului şi al Sfinților Apostoli. Alături de acestea, privitorul va descoperi icoane ale Praznicelor Împărătești, uși diaconesti şi uși de la intrarea în Sfântul Altar, toate lucrate pe lemn şi frumos împodobite cu chipuri sfinte şi ornamente florale. Între obiectele de cult sunt expuse pentru întâia dată vase de anaforă, potire pentru Sfânta Împărtășanie lucrate din aur şi argint, de o fineţe deosebită şi de o frumusețe și valoare rară.

 

Din colecţia de cărţii de cult a Sfintei Arhiepiscopii sunt prezentate publicului interesat o colecţie de cărți religioase ce acoperă o perioadă de peste 400 de ani.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.