Tainele teatrului, descoperite

Au început Teatrelierele la Teatrul Naţional ”Marin Sorescu” din Craiova. Peste 70 de persoane de toate vârstele îşi vor descoperi abilităţile corporale, vocale şi imaginative în ateliere săptămânale, prin intermediul actoriei, muzicii, mişcării şi artelor vizuale.

În cadrul cursurilor de teatru se studiază diferite elemente de artă teatrală, structurate în mai multe module. Acestea sunt concepute astfel încât participanţii la ateliere să poată experimenta toate etapele construcției unui spectacol de teatru şi presupun susținerea unor MasterClass-uri de către profesioniști în domeniul Artelor Spectacolului de Teatru: actori, regizori, cadre didactice universitare.

Atelierele de teatru  stimulează creativitatea, exersează imaginaţia şi spontaneitatea, dezvoltă spiritul critic, încrederea şi lucrul în echipă. De asemenea, teatrelierele ajută foarte mult persoanele timide şi contribuie  la depăşirea unei probleme des întâlnite: tracul sau teama de a vorbi în faţa publicului.O şedinţă de curs durează 90-120 minute în funcţie de categorie, iar grupele se formează dintr-un număr de 10 persoane, repartizate pe categorii de vârstă. Cursurile au loc la sediul Teatrului Naţional Marin Sorescu.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.