Înlocuirea vaccinului antipoliomielitic

Noi măsuri în ceea ce priveşte vaccinul împotriva poliomielitei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ajuns la concluzia că acesta trebuie schimbat de urgenţă,  din cauza infecţiilor pe cale le produce. Prin descoperirea unor noi tratamente, se aşteaptă la eradicarea acestei grave boli. Vaccinul va fi retras din toate instituţiile publice şi private şi locurile de stocare frigorifice.

Vaccinurile împotriva poliomielitei vor fi schimbate în întreaga lume, în termen de două săptămâni, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Măsura a fost dispusă din cauza infecţiilor produse de vaccinul antipoliomielitic oral trivalent, care conţine mici cantităţi de virus. Experţii în domeniu recomandă să se folosească de acum o variantă de vaccin “bivalent”, care nu mai conţine decât tulpini de tipurile 1 şi 3. Punerea în aplicare a programelor de imunizare în ultimii ani a condus la importante realizări. Succesul programelor de imunizare a făcut ca mulţi părinţi şi profesionişti din domeniul sănătăţii să nu se mai teamă de aceste boli. Programele de imunizare vor trebui susţinute în continuare de autorităţi, pentru prevenirea reapariţiei unor boli contagioase grave.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.