miercuri, 19 noiembrie, 2025
AcasăActual Tele USărbătorile primăverii la Casa Băniei

Sărbătorile primăverii la Casa Băniei

-

Sărbătorile primăverii ilustrate prin colecțiile Muzeului Olteniei. Peste 100 de obiecte aparţinând Secţiei de Etnografie pot fi admirate  în cadrul expoziției „Sărbătorile primăverii în Oltenia”. Expunerea muzeală redă atmosfera satului autentic de odinioară, iar țesăturile de interior, carpete, scoarţe de dimensiuni mici, ştergare, icoanele și alte obiecte de cult vin să completeze tabloul tradiţional românesc .

Expoziţia  de la Casa Băniei propune ca tematică sărbătorile primăverii ilustrate prin colecțiile Muzeului Olteniei, inclusiv prin valorificarea costumului  tradițional de sărbătoare din zonă, și prin icoane, toate cu misiunea de a întregi tabloul tradiţiilor autentice locale.

Conceptul expoziţional, de interactivitate cu vizitatorii, este axat pe prezentarea tuturor momentelor de celebrare ritualică tradițională, începând de la „Mărțișor” până la sărbători,  „Paște”, „Duminica Tomii”, precum și filme documentare despre tradiţii şi obiceiuri populare precum: „Lăsatul Secului de Paști”, „Focurile din Joia Mare” și „Hora de Pomană”, care se făceau în perioada pascală.

Expoziţia se adresează tuturor categoriilor de public indiferent de vârstă .

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări

Tele U Craiova
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.