Pregătiri pentru premieră

   Repetițiile sunt în toi la Teatrul pentru copii și tineret “Colibri”. Doar cinci zile ne mai despart de premiera spectacolului “Cenușăreasa”, iar actorii pun la punct ultimele detalii.  Piesa a făcut parte din repertoriul teatrului până în vara anului 2013, când s-a decis retragerea lui, după 25 de ani în care a bucurat publicul.

   Zeci de ore de muncă pentru pregătirea decorurilor și a costumelor, sudoare și gânduri puse în scenă la repetiții, cam așa s-ar putea descrie atmosfera din Teatrul “Colibri”. Doar câteva zile ne mai despart de premiera spectacolului “Cenușăreasa”, iar pregătirile sunt în toi pentru ca totul să fie perfect în fața spectatorilor, sâmbătă, de la ora 18.00.

   “Cenușăreasa” revine la  “Colibri” într-o nouă montare scenică.  Spectacolul a mai făcut parte din repertoriul teatrului, dar în vara anului 2013 s-a decis retragerea lui.

  Prințul, actorul Cosmin Dolea, trăiește emoțiile firești  dinaintea unei premiere.

  Biletele pentru premiera de sâmbătă și reprezentația de duminică, la prețul de 10 lei, vor putea fi achiziționate de la Agenția Teatrului „Colibri”.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.