Proiect pentru 800 de cadre medicale

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a semnat un contract cu finanţare europeană prin intermediul căruia aproximativ 800 de specialişti în furnizarea de servicii medicale  angajaţi în clinicile universitare şi non-universitare, din 8 regiuni din România, vor obţine noi competenţe în domeniul prevenţiei, diagnosticului şi tratamentului cancerului colorectal.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a semnat contractul cu finanţare europeană a proiectului „COLOREC: Dezvoltarea competenţelor personalului medical specializat şi al medicilor de familie în domeniul prevenţiei, diagnosticării şi tratamentului chirurgical al cancerului colorectal“. Prin intermediul acestuia 800 de specialişti în furnizarea de servicii medicale, 290 de medici rezidenţi şi specialişti, 240 de medici de familie şi 270 asistenti medicali, angajaţi în clinicile universitare şi non-universitare, din 8 regiuni de dezvoltare din România, vor obţine noi competenţe în domeniul prevenţiei, diagnosticului şi tratamentului cancerului colorectal. Se vor organiza atât cursuri teoretice, cât şi de instruire practică la nivel naţional în toate cele 8 regiuni de dezvoltare

Necesitatea implementarii şi derulării acestui proiect are ca substrat incidenţa mare a neoplaziilor colorectale ce reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer atât în Romania, cât şi la nivel global.

În derularea acestui proiect Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova are ca parteneri Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi Spitalul Clinic de Boli Infectioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş“. Cu o valoare totală de aproximativ 11 milioane de lei, proiectul urmează să beneficieze de o finanţare europeană nerambursabilă în proporţie de peste 90% prin intermediul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.