spot_img
vineri, 23 mai, 2025
AcasăActual Tele UÎnălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci

-

Înalţarea Sfintei Cruci este cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe în­chinate cinstirii Sfintei Cruci. În această zi sărbătorim de fapt momentul aflării Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusali­mului, în ziua de 14 septembrie din anul 335.

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a fost instituită de către Biserică în urma a două evenimente: primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos și înălțarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.  Cel de-al doilea eveniment este aducerea Crucii de la perși în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius. Acesta a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor, la 14 septembrie 630.

Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) trăia cu dorința de a afla Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul și a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.

În decursul timpului însă, peste locul unde se spunea că se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia și săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripție pe care scria „Iisus nazarineanul, regele iudeilor”. Neștiind însă care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, au fost puse pe rând deasupra unui mort care, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat și s-a ridicat viu.

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări

Tele U Craiova
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.