spot_img
vineri, 23 mai, 2025
AcasăActual Tele U„Reciclăm - suntem mici, dar puternici!”

„Reciclăm – suntem mici, dar puternici!”

-

Sunt mici, dar puternici! Sunt mici, dar învață să recicleze! Vorbim de preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit  „Paradisul Copiilor”. Prichindeii sunt implicați într-un amplu program de educație privind protecția mediului, iar în cadrul acestuia spațiul verde din fața grădiniței va fi reamenajat.

Grădinița cu Program Prelungit “Paradisul Copiilor” din Craiova în parteneriat cu Fundația “Anya“ au lansat, astăzi, proiectul „Reciclăm – suntem mici, dar puternici!”. În cadrul unității de învățământ, activitățile de educație ecologică sunt o practică des întâlnită, astfel că ideea proiectului a pornit de la dorința de a-i conștientiza pe cei mici de importanța protecției mediului înconjurător. Responsabilizarea preșcolarilor, dar și  a părinților lor privind importanța reciclării prin colectarea selectivă a deșeurilor este obiectivul principal al proiectului.

În acest proiect sunt implicați peste 300 de participanți, preșcolari, părinți, cadre didactice și reprezentanți și voluntari ai Fundației “Anya”.

Conducerea Grădiniței “Paradisul Copiilor” și-a propus să facă și două mini-laboratoare, unul pentru Informatică și unul de Știință, special amenajate pentru nevoile preșcolarilor.

Articolul precedent
Articolul următor

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări

Tele U Craiova
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.