„Craiova în imagini”, tinereţe şi talent

Muzeul Olteniei a găzduit, astăzi, vernisajul celei de-a VIII-a ediţii a Salonului Municipal de Fotografie pentru Liceeni „Craiova în imagini”, destinat tuturor elevilor de liceu care sunt pasionaţi de fotografie. În urma jurizării lucrărilor trimise de liceeni, în Salon au fost selectate 89 de fotografii care surprind Craiova în imagini.

În Sala „Ştefan Ciuceanu” a Muzeului Olteniei a avut loc, astăzi, premierea celei de-a VIII-a ediţii a Salonului Municipal de Fotografie pentru Liceeni „Craiova în imagini”. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală „Craiova”, Muzeul Olteniei şi Fotoclubul „Mihai Dan Călinescu” , în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi cu Fotoclubul „Mircea Faria” şi se desfăşoară sub patronajul Asociaţiei „DACICA” și a Societății Române de Artă Fotografică. Juriul a subliniat trendul ascendent al calităţii lucrărilor, de la un an la altul, precum şi imaginaţia elevilor în a descoperi şi redescoperi imaginea inedită a Craiovei.

Elevii au fost încântați să participe la un astfel de concurs, pentru ei fotografia este un hobby pe care îl practică în timpul liber.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.