18 aprilie, zi liberă

A treia zi de Paște, 18 aprilie, este în mod oficial, zi liberă pentru elevi și personalul didactic din învățământul preuniversitar, potrivit anunțului Ministerului Educației. Astfel, elevii și profesorii vor avea vacanță de pe 15 aprilie până pe 2 mai, pentru că 1 Mai este, de asemenea, zi liberă. Potrivit structurii anului școlar 2017, vacanța de Paște durează până pe 30 aprilie, însă se prelungește până pe 2 mai, când elevii vor reveni la școală.

 

Ziua de marți, 18 aprilie, este în mod oficial zi liberă pentru elevi și profesori. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației Naționale. Astfel, vacanța elevilor va începe de pe 15 aprilie și se va încheia pe 30 aprilie, potrivit structurii anului școlar 2017. Cum ziua de 1 Mai este liberă, vacanța se prelungește până pe 2 mai, când elevii vor reveni la cursuri. Pentru personalul didactic ziua de 18 aprilie era prevăzută ca zi liberă în contractul colectiv de muncă. Cum această zi este liberă pentru profesori, trebuia să devină liberă și pentru elevi. Așadar, vacanța elevilor de Paște va avea 17 zile libere până la sfârșitul lunii aprilie, la care se va mai adăuga ziua de 1 Mai, care este zi nelucrătoare.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.