Peste 60 de studenți ai Academiei de Poliţie “A.I. Cuza” Bucureşti și-au început, astăzi, stagiul de practică la Inspectoratul Județean de Poliție Dolj. Timp de o lună, tinerii vor învăța de la polițiștii cu experiență cum să aplice în teren ceea ce au învățat de-a lungul timpului la cursuri.
64 de studenți ai Academiei de Poliţie “A.I. Cuza” au intrat, astăzi, pe porțile Inspectoratului Județean de Poliție. Viitorii polițiști vor face stagii de practică la diferite servicii și compartimente, în funcție de specializările acestora, respectiv: ordine și siguranță publică, criminalistică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, poliţie rutieră și arme, explozivi şi substanţe periculoase.
Adrian Lupu este student în anul III la Academia de Poliție și încă din primul an a tras din greu pentru a avea cele mai mari note astfel încât să poată opta pentru specializarea Poliție Rutieră. Aceasta este râvnită de toți studenții, iar concurența este foarte mare.
Studenţii vor fi angrenaţi în activităţile practice sub comanda şi supravegherea poliţistului cu experiența pe lângă care au fost repartizaţi.