spot_img
luni, 13 ianuarie, 2025
AcasăActual Tele UCompletarea normelor didactice

Completarea normelor didactice

-

A început cursa pentru completarea normelor didactice. La Inspectoratul Școlar Județean Dolj etapele de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar se află în plină desfăşurare. Una dintre ele se referă la completarea normei didactice, pentru anul şcolar următor, iar calendarul întregului proces a fost finalizat.

Conform Calendarului mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, până pe 2 februarie se soluţionează, la nivelul unităţilor şcolare, cererile de completare a normei didactice pentru un an de învăţământ ale titularilor. Între 22-28 februarie 2017, trebuie rezolvate solicitările de completare a normei didactice la nivel judeţean, în şedinţă publică.

Calendarul mobilităţii personalului didactic se desfăşoară astfel, între 25 şi 31 ianuarie – cadrele se adresează, în scris, conform unei cereri-tip, Consiliului de Administraţie al unităţii şcolare, apoi până pe 1 februarie, Consiliul de Administraţie  ia în discuţie solicitarea, iar pe 2 februarie, directorul instituţiei cere, în scris, Inspectoratului Școlar Judențean Dolj, emiterea deciziei de completare a normei didactice pentru cazurile soluţionate favorabil. Ultima etapă se desfăşoară în perioada 7-17 februarie atunci când managerul prezintă Comisiei de mobilitate documentele în original.

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări