miercuri, 18 iunie, 2025
AcasăActual Tele UGrevă în spitale

Grevă în spitale

-

Peste 250 de cadre medicale, dar şi personalul tehnic, membri ai sindicatului Sanitas au declanşat, astăzi, grevă generală. Cea mai mare parte a sindicaliştilor au ieşit în curţile spitalelor să-şi spună păsurile. Ei sunt nemulţumiţi că personalul tehnico-administrativ, doctorii din şcoli şi angajaţii din centrele de îngrijire, nu au fost incluşi în ordonanţele de majorări salariale emise de guvern în vara acestui an.

Sindicaliştii Sanitas au ameninţat cu greva generală, dar se pare că nu au fost luaţi în seamă. La nivelul judeţului Dolj, protestatarii au intrat în grevă generală asigurând doar urgenţele medicale.

Protestatarii spun că au recurs la greva generală pentru ca le-a ajuns cuţitul la os. Personalul TESA, doctorii din şcoli şi angajaţii din centrele de îngrijire precizează că prestează un volum de muncă uriaş pe nişte salarii foarte mici.

La nivel central au loc negocieri, dar dacă revendicările nu vor fi soluţionate, sindicaliştii Sanitas vor continua greva generală.

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări

Tele U Craiova
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.