Roşia este leguma care nu trebuie să lipsească din alimentaţia noastră zilnică. Bogată în antioxidanţi valoroşi, fibre, vitamine şi minerale, roşia ocupă locul doi, după cartof, între legumele utilizate în bucătărie. Roşiile pot fi preparate aproape în orice mod, supe, ciorbe, salate, ghiveciuri, la grill, pentru că nu-şi pierd calităţile nutriţionale. Studiile efectuate pe consumatorii de roşii au scos la iveală beneficiile acestora asupra organismului uman, roşia fiind capabilă să vindece boli din categoria celor mai grave.
Roşia este leguma miraculoasă, cu multiple beneficii în planul sănătăţii. Aceasta conţine o mulţime de vitamine, cele mai importante fiind vitaminele A, B, C si E, cu rol foarte important în buna funcţionare a organismului. Roşiile mai conţin şi cantităţi semnificative de potasiu, fosfor, fier, calciu, magneziu şi seleniu, precum şi acizi organici, aceştia având un rol important pentru sistemul digestiv. Sucul de roşii este foarte bun pentru menţinerea sănătăţii oaselor, pentru a preveni osteoporoza, precum şi anumite forme de cancer. Infecţiile renale, urinare, guta sau chiar constipaţia şi reumatismul pot fi vizibil ameliorate prin consumul regulat de roşii sau suc de roşii. Roşiile crude sunt benefice pentru sănătate şi, spre deosebire de alte alimente, este important de ştiut că acestea îşi păstrează proprietăţile şi dacă sunt gătite, prin pregătire termică. Datorită numărului nesemnificativ de calorii, dar şi a numeroaselor vitamine pe care acestea le conţin, roşiile pot fi folosite cu succes în curele de slăbire.