Înscrieri record la Palatul Copiilor din Craiova. În doar 9 zile au fost înscrişi peste 4300 de elevi , iar perioada de înmatriculare a fost extinsă până pe 23 septembrie. Din acest an, instituţia de învăţământ şi-a diversificat oferta educaţională cu specializări noi în funcţie de dorinţele părinţilor. Spre deosebire de anii anteriori, cele mai multe solicitări au fost pentru cursurile de studiu ale materiilor şcolare în detrimentul celor de muzică şi dans.
S-a finalizat cu succes prima etapă de înscriere la Palatul Copiilor, astfel că până în prezent au fost înmatriculaţi peste 7600 de elevi la toate cluburile din judeţ. Cele 587 de grupe au fost repartizate în trei categorii în funcţie de vârstă şi specializări.
Pentru a veni în sprijinul copiilor, instituţia de învăţământ şi-a diversificat oferta educaţională cu specializări noi precum Limba şi literatura română, Geografie sau Matematică.
Înscrierile continuă până pe 23 septembrie şi se fac pe baza unei cereri-tip care se eliberează la secretariatul instituţiei şi a unei copii xerox după certificatul de naştere al solicitantului.