Locuri disponibile în şcolile profesionale

Peste 500 de locuri disponibile în învăţământul profesional. 22 din cele 23 de unități școlare din județul Dolj vor organiza a treia etapă de admitere. Singura instituţie de învăţământ care are toate locurile ocupate este  Liceul „Horia Vintilă“ din Segarcea, la specializarea mecanic agricol. La polul opus se află specializările din domeniile construcții, turism  și alimentație publică.

Liceele care au și învățământ profesional vor organiza o nouă sesiune de admitere. Dacă pentru specializarea mecanic agricol a fost necesară o nouă probă pentru departajarea candidaţilor pentru că numărul celor înscrişi a fost mai mare decât numărul de locuri disponibile, la specializări precum construcţii, turism sau comerţ nu se înscrie nimeni.

Pentru a fi admiși la  școala profesională, candidații trebuie să fie absolvenți de învățământ gimnazial și să nu aibă 18 ani împliniți la începerea anului  școlar. Învățământul profesional are o durată de trei ani.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.