Soarele şi bolile de piele

 

Suferi de vitiligo ,fereşte-te de soare! Persoanele cu această afecţiune  trebuie să evite razele solare, iar dacă  zonele depigmentate sunt totuşi expuse, este obligatoriu să aplicăm o cremă cu protecţie mare şi să se  evite intervalul de expunere cu risc maxim între orele 10 – 16.

Una dintre cele mai stranii boli care pot afecta frumuseţea pielii este vitiligo. Această afecţiune se manifestă prin apariţia unor pete albe pe suprafaţa tegumentului. Zonele depigmentate apar în urma distrugerii sau slăbirii melanocitelor (celule pigmentare responsabile pentru formarea culorii pielii). Deşi a fost îndelung studiată, cercetătorii încă nu au ajuns la o concluzie clară asupra cauzelor care duc la apariţia acestei disfuncţii a pielii.

Din nefericire, întrucât cauzele nu au fost cu exactitate depistate, în momentul de faţă nu există modalităţi care să asigure evitarea bolii. Se recomandă un comportament raţional în ceea ce priveşte expunerea la soare pentru a evita traumele asupra pielii ,astfel sunt necesare aplicarea unor creme cu factor de protecţie ridicat, purtarea ochelarilor de soare, a hainelor care ne protejează şi evitarea expunerii în perioda de maximă activitate solară.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.