spot_img
vineri, 28 martie, 2025
AcasăActual Tele UAlertă extinsă de TBC

Alertă extinsă de TBC

-

Alerta de TBC din Craiova se extinde la alte două unităţi şcolare. După cadrul didactic depistat la Şcoala Gimnazială „Alexandru Macedonski”, doi elevi de la alte două şcoli craiovene au fost depistaţi pozitiv. În perioada următoare se vor testa colegii celor doi elevi bolnavi, dar şi cadrele didactice care au intrat în contact cu aceştia.

S-a dat alarma de TBC la alte două unităţi de învăţământ din Craiova. O fată de la Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe“ şi un băiat de la Liceul „Tudor Arghezi“, sunt cele mai recente cazuri de tuberculoză anunţate de Direcţia Judeţeană de Sănătate. Directorii celor două şcoli au luat toate măsurile necesare care se impun în astfel de situaţii.

Conducerea Inspectoratului  Şcolar Judeţean anunţă că nu este vorba de o epidemie şi că toate unităţile de învăţământ la care s-au descoperit cazurile de tuberculoză sunt atent monitorizate.

În judeţul Dolj se află în tratament tuberculostatic aproximativ 738 de pacienţi, iar incidenţa tuberculozei este de 113 la 100.000 de locuitori, incidenţă aflată în scădere faţă de anii anteriori, ocupând locul 2 în ţară după judeţul Olt.

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări

Tele U Craiova
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.