spot_img
luni, 7 octombrie, 2024
AcasăActual Tele UExpoziţie internaţională în Bănie

Expoziţie internaţională în Bănie

-

Muzeul Olteniei Craiova a găzduit, astăzi,  vernisajul  expoziţiei internaţionale „Imaginea culturilor tradiţionale din lume prin ochii copiilor” care cuprinde peste 200 de lucrări din ţări precum Canada, China, Emiratele Arabe Unite, Azerbaidjan, Bangladesh şi Egipt. Tematicile abordate în cadrul expoziţiei sunt axate pe dansul și costumul popular, nunta, arhitectura şi ocupaţiile tradiţionale din ţările de provenienţă.

Lucrările, expuse la Secţia de Ştiinţele Naturii, sunt realizate de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, în cadrul Şcolii de Vară organizată de Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti  sub atenta coordonare a profesoarei Elena Stoica.

În Argeș, este  o școală de pictură, ai cărei elevi sunt  premiați peste tot în lume: Egipt, China,  Japonia, America și în întreaga Europă. Copiii, ale căror lucrări le găsim în expoziţie, sunt din mediul rural, mulți dintre ei trăind în condiții foarte modeste.

Demarat în anul 2011, de către Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti şi Elena Stoica, proiectul artistic: „Concursul internaţional de pictură cu tematică etnografică pentru copii”,a fost mediatizat în publicaţii internaţionale, precum: Los Angeles Times, Herald şi Gazzetino. De asemenea, Poşta Română a realizat timbre şi plicuri imprimate cu desenele acestor copii. Anual, profesoara Elena Stoica şi elevii săi călătoresc în diferite state ale Statelor Unite ale Americii pentru a împărtăşi copiilor americani tehnica lor de pictură, bazată pe dezvoltarea creativităţii, prin intermediul organizaţiei „Romanian Children Artists” din SUA.

Articolul precedent
Articolul următor

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări