Curs de democraţie

O nouă ediție a Programului de Internship derulat de Camera Deputaților, destinat studenților și tinerilor absolvenți, va avea loc în perioada 11 aprilie – 10 iunie 2016. Înscrierile se desfășoară online până pe data de 27 martie 2016. Programul a fost inițiat de Camera Deputaților, oferind tinerilor o experiență unică, prin implicarea acestora în cadrul activităților întreprinse la nivel parlamentar.

Programul de Internship se va desfăşura la Camera Deputaţilor şi propune o paletă variată de domenii din care cursanţii vor putea selecta două departamente și două comisii parlamentare în care doresc să îşi desfăşoare stagiul. Aceştia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să dețină la momentul debutului programului calitatea de student ori să fie tineri absolvenți ai unui program universitar ori postuniversitar, în țară ori în străinătate, să stăpânească o limbă străină şi să aibă cunoștințe de bază în domeniul IT.

Studenţii Universităţii din Craiova sunt interesaţi de acest curs şi îl consideră a fi o oportunitate pentru a vedea modul de funcţionare al procesului democratic din România.

Testarea va avea loc între 30 martie şi 1 aprilie, urmând ca rezultatele să fie afişate pe data de 6 aprilie. Prima zi de Internship va debuta pe data de 11 aprilie cu un tur de orientare și o sesiune de interrelaționare.

Cursanţii au șansa să ajungă în Parlamentul României, să lucreze în comisiile permanente și să cunoască în detaliu procesul legislativ.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.