Preselectie “Maria Tanase”

Despre Maria Tănase, „Pasărea măiastră” a cântecului românesc, s-a scris mult, dar se pare că nu de-ajuns, din moment ce şi astăzi, când celebrăm 102 ani de la naştere, numele ei mai stârneşte atâta emoţie şi interes. Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, cu susținerea Consiliului Județean Dolj,  Festivalul  “Maria Tanase” se va desfășura în sala mare a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, în perioada 28 septembrie – 3 octombrie, și va cuprinde două spectacole-concurs și unul de gală. Luni, 28 septembrie, a fost organizată preselecţia naţională  unde au participat soliști vocali și instrumentiști, cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani. În concurs s-au înscris aproape 50 de tineri, din 18 județe ale țării, din municipiul București și din Serbia, cu toții dornici să treacă de preselecția națională pentru a putea râvni, apoi, la Marele Premiu și Trofeul Festivalului.

Artiști amatori – soliști vocali și instrumentiști, din țară și din străinătate, interpreți ai cântecului popular românesc, au păşit emoţionaţi astăzi în faţa juriului pentru a demonstra că merită titlul de laureat al unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri din țară.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.