Frumosii ani de liceu

Clopoţelul i-a adunat  astăzi pentru ultima oară, pe elevii din clasa a XII-a de la Colegiul Naţional Economic “Gheorghe Chitu” din Craiova dar nu pentru a intra la clase, ci pentru festivitatea de absolvire. Întregul eveniment a fost organizat într-un cadru festiv pe care elevii nu îl vor uita.

S-au văzut azi şi se vor mai vedea peste 10 ani în aceleaşi bănci ale şcolii. Este vorba de elevii claselor a XII-a, care astăzi au încheiat cea mai frumoasă etapă a adolescenţei – liceul. Sute de elevi au participat la festivităţile organizate cu ocazia absolvirii liceului. Aceştia au încheiat anul şcolar mai devreme cu două săptămâni decât ceilalţi elevi, deoarece trebuie să se pregătească pentru Bacalaureat.

Veseli, dar cu o uşoară nostalgie pentru cei patru ani de liceu, optimişti şi încrezători în viitorul lor, elevii şi-au făcut apariţia îmbrăcaţi în robe şi însoţiţi de diriginţii care le-au călăuzit paşii în tot aceşti ani. Festivitatea de absolvire şi de premiere a elevilor clasei a XII-a a început la ora 10.00. Absolvenţii s-au aliniat în careu, fiecare cu cate un  trandafir în mână.

Cei mai buni elevi au păşit cu emoţie dar şi cu bucurie pentru a-şi primi diplomele. Cu aceeaşi emoţie, diriginţii au ţinut discursuri pentru a rememora cei patru ani de liceu şi pentru a le ura elevilor să îşi păstreze idealurile pe parcursul vieţii şi să realizeze tot ce îşi propun. Îmbrăcaţi în robe şi purtând pe cap binecunoscutele toci, tinerii au fost aplaudaţi de părinţi, rude, colegi şi profesorii prezenţi la eveniment.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.