Încep înscrierile

Reînscrierea copiilor care deja sunt la grădiniţă şi înscrierea celor nou-veniţi, pentru anul şcolar 2016-2017, se desfăşoară de astăzi şi până pe 29 iulie. Fiecare unitate de învăţământ preşcolar trebuie să-şi stabilească un program propriu de înregistrare şi să pună la dispoziţia părinţilor toate informaţiile necesare acestora.

Reînscrierea copiilor care frecventează cursurile în acest an şcolar se face de astăzi şi până pe 20 mai, iar înscrierea copiilor nou-veniţi se face în două perioade diferite, 23 mai – 17 iunie şi 27 iunie – 29 iulie. Fiecare grădiniţă trebuie să stabilească un orar propriu pentru înscrieri şi să-l pună la dispoziţia tuturor persoanelor interesate, atât la avizier, cât şi online.

După ce se vor încheia înscrierile, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, conform reprezentanţilor ministerului. Iar acolo unde numărul de solicitări va depăşi locurile disponibile se vor aplica criterii de departajare.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.