Şcoala de vară la Facultatea de Litere
Acest proiect ROSE și-a propus organizarea unei școli de vară tip punte, timp de 3 ani, în vederea pregătirii pentru viața de student și conștientizării diferențelor față de ciclul educațional anterior pentru 156 de elevi de liceu (ciclul superior), aflați în diferite situații de risc de părăsire a școlii. Din cauza pandemiei, școala de vară din anul 2020 nu a mai avut loc, astfel că, în acest an, se vor derula două școli de vară online, simultan, cu activități motivaționale și informaționale pentru elevi. Pentru eficiență, se lucrează cu un grup de 52 de elevi pe vară, iar fiecare grup va fi împărțit în 2 subgrupe (în medie 26 elevi/subgrupă), care vor beneficia fiecare de câte 3 supraveghetori. Școala de vară se va întinde pe parcursul a 14 zile, programul îmbinând armonios o serie de activități complementare.
În cadrul școlii de vară ROSE, organizată de Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, elevii vor beneficia de multiple activități, care se vor desfășura online:
– cursuri de vară – vor permite acumularea de către elevi a unui capital academic și vor deprinde elevii cu strategii noi de învățare;
– consiliere profesională și orientare în carieră – descoperirea intereselor și aptitudinilor, alegerea unei facultăți/domeniu de studiu în acord cu acestea;
– ateliere de lucru în domenii specifice (comunicare, adaptabilitate, încredere și stima de sine, time management, antreprenoriat) – cu scopul dezvoltării personale și autocunoașterii;
– participarea la activități recreative/sportive în campus, la evenimente culturale, implicarea în organizarea unor evenimente de profil, voluntariat la Asociația Studenților Facultății de Litere.