Două noi poiecte ”Student antreprenor”

  Universitatea din Craiova organizează conferința de lansare a două noi proiecte din seria ”Student antreprenor”. Obiectivele generale ale acestor proiecte  vizează creşterea numărului de absolvenți de învăţământ superior proveniți din medii defavorizate.

  Conducerea Universităţii din Craiova organizează conferinţa de lansare a două  noi proiecte din seria ”Student antreprenor”, joi, 27 iunie 2019, de la ora 12.00, în Aula „Mihai I al României” din cadrul universității.

  Primul proiect „Student antreprenor în cadrul Facultății de Agronomie” se implementează începând de astăzi.

   Cel de-al doilea proiect, „Student antreprenor în cadrul Facultăților de Științe și Inginerie este implementat de către Universitatea din Craiova, pe o perioadă de 24 de luni, începând cu data de 21 iunie 2019.

  Grupurile țintă ale proiectelor sunt formate din câte 300 de elevi de liceu din clasele XI-a si a XII-a, cu domiciliul în Regiunea Sud-Vest Oltenia, ce vor fi consiliați să urmeze studiile de licență în cadrul domeniilor de specializare ale facultăţilor implicate în proiecte si câte 440 de studenți din domenii de specializare inteligentă, dintre care minim 300 de studenți vor proveni din categorii defavorizate.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.