Preşcolari în vizită la UCv

  Oaspeți de seamă la Universitatea din Craiova. 90 de preșcolari de la mai multe grădinițe au venit să își vadă viitoarea căsuță și au fost în grija celor mari. Au făcut turul facultăților, au vizitat laboratoarele, au testat roboțeii, s-au plimbat cu karturile și pentru că au fost cuminți au primit cadouri.

  Preșcolarii de la mai multe grădinițe din Craiova au ales să își petreacă ziua altfel. Cei mici, însoțiți de cadrele didactice au vizitat facultățile Universității din Craiova. Au făcut turul laboratoarelor, au testat roboțeii și s-au plimbat cu karturile. Prima oprire a fost în laboratorul Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică, unde profesorii universitari le-au explicat câteva dintre aparatele și softurile create și folosite de studenți.

  Plini de entuziasm, prichindeii au vizitat apoi avionul parcat în fața Facultății de Inginerie Electrică. Aparatul de zbor a incitat imediat curiozitatea preșcolarilor.

  Aşa cum era de aşteptat vedetele zilei au fost roboţeii. “Musafirii” au fost întâmpinaţi la INCESA de roboţeii umanoizi Nao, iar apoi au putut observa cum se poate produce curent electric cu ajutorul bicicletei.

  Activitatea s-a desfășurat în cadrul parteneriatului existent între învățământul preuniversitar și Universitatea din Craiova.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.