Antreprenoriatul şi dezvoltarea personală

Workshop dedicat antreprenoriatului, la Universitatea din Craiova. Studenții au putut afla de la profesioniști în domeniu ce înseamnă să fi antreprenor, ce calităţi are un bun manager și care sunt pașii pentru a ajunge  un antreprenor de succes.

   Eşti mai bun când ştii ce vrei, acesta a fost motto-ul  workshop-ului organizat de Centrul de carieră și recrutare Româno-Bulgar, la Universitatea din Craiova. Cristian Belgun a susţinut conferinţa „Antreprenoriatul, o cale de dezvoltare personală şi profesională” și le-a vorbit studenților despre calităţile necesare pentru a deveni un antreprenor de succes.

   Proiectul a fost implementat de Universitatea din Craiova, lider şi iniţiator al proiectului, în parteneriat cu Regional Development Foundation și Academia de Științe Economice D.A. Tsenov în perioada mai 2017- aprilie 2019 și a fost finanțat prin intermediul programului INTEREG V-A România-Bulgaria, axa prioritară 4. În cadrul proiectului  au fost dotate trei laboratoare pentru cursuri postuniversitare în domeniile: Acustică şi Audiologie, Optică și Optometrie, Radioterapiei şi imagistică, au fost organizate două târguri de oferte de muncă, s-a dezvoltat  Centrul de carieră și recrutare Romania-Bulgaria, unde 1000 de persoane au beneficiat de consiliere profesională, s-au organizat 13 cursuri profesionale, patru vizite de studiu ale grupului țintă la unități economice din Bulgaria, trei conferințe de presă, trei conferințe profesionale, colaborarea cu 10 companii private, trei ONG-uri, precum şi cu Camera de Comerț și Industrie.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.