Au fentat impozitul mărit

O parte dintre clădirile și terenurile, din Craiova, lăsate în paragină vor scăpa de impozitarea cu 500% după ce aleșii locali au aprobat aceste proiecte în ședința de Consiliu local de astăzi. Proprietarii au reușit să scape de impozitul mărit după ce au obținut un certificat de urbanism.

Consiliul Local Craiova a aprobat, astăzi, mai multe proiecte de hotărâre privind scoaterea de la impozitare cu 500% a unor clădiri și terenuri din oraș. Proprietarii au reușit să fenteze plata impozitului mărit după ce au contestat decizia la Direcţia de Impozite şi Taxe, iar apoi au obţinut un certificat de urbanism.

Consilierii locali au stabilit anul trecut imobilele și terenurile pentru care proprietarii au plătit un impozit de cinci ori mai mare. Este vorba despre clădiri și terenuri care îndeplinesc criteriile de încadrare în categoria „neîngrijite“ și pentru care au fost parcurși toți pașii premergători stabilirii unei supraimpozitări de 500% în 2018.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.