Acordarea primului ajutor în situaţii cheie

Pentru că este „marți, 13”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” a marcat Ziua Informării Preventive. Sub sloganul “Preveniţi ghinionul” s-au desfășurat, astăzi, activităţi informativ-educative ce au avut ca activitate instruirea  cetăţenilor în acordarea primului ajutor medical.

Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Oltenia” au amenajat, astăzi,  un punct de informare preventivă în Craiova, într-un spațiu comercial tranzitat de un număr semnificativ de persoane pentru a marca Ziua Informării Preventive.

Primul-ajutor, acordat de persoane necalificate, poate salva vieți, de aceea toată lumea ar trebui să știe cum se acordă primul-ajutor în caz de urgență și cum trebuie procedat în situații neprevăzute (accidente, traumatisme, stop cardiorespirator, comă) până la sosirea personalului calificat.

Muncesc cu pasiune, dar fără bani. Voluntarii de la SMURD lucrează cot la cot cu medicii şi asistentele de pe ambulanţe, iar singura lor răsplată este că pot ajuta la salvarea unor vieţi omeneşti.

Mai mulți părinți cu copii au învățat de la voluntarii  SMURD cum trebuie să acorde primul ajutor micuților, în cazul în care aceștia ajung în situații de risc. Specialiștii le-au oferit părinților exemple de comportament și au prezentat prin intermediul manechinilor manevrele de bază în caz de situații de risc. Mai mult, salvatorii au reușit să răspundă la întrebările celor interesați, oferindu-le sfaturi utile pentru ca cei mici să nu fie puși în pericol.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.