Ziua Europeană a Limbilor

Ziua Europeană a Limbilor a fost marcată la Colegiul Național “Carol I”  din Craiova printr-un spectacol care a avut ca scop celebrarea diversităţii lingvistice şi plurilingvismul.

Pentru a sărbători diversitatea lingvistică europeană, Colegiul Național “Carol I”  a găzduit, astăzi,  un eveniment dedicat Zilei Europene a Limbilor. Iniţiată de către Inspectoratul Şcolar General Dolj, manifestarea a fost dedicată elevilor, care au descoperit prin cântec bogăția culturală a spațiului european.

Manifestarea a debutat în anul 2001, an care a fost declarat, de Consiliul Europei, Anul European al Limbilor Vorbite. De atunci, în fiecare an, pe 26 septembrie, în fiecare din cele 45 de state membre ale Consiliului Europei se sărbătoreşte Ziua Limbilor Vorbite. În Europa se vorbesc 23 de limbi oficiale, dar există şi peste 60 de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.