Concursul de matematică ”LuminaMath”

Au început înscrierile pentru concursul de matematică”LuminaMath”2018. Acesta oferă elevilor din clasele II-VIII posibilitatea de a și verifica cunoștințele acumulate pe parcursul anului de studiu, la nivel național.

Înscrierile pentru concursul de matematică ”LuminaMath” 2018 continuă până pe 31 octombrie.

 

Concursul este de tip grilă, astfel că elevii vor trebui să aleaga una dintre cele 5 variante de răspuns. Pentru elevii din clasele II-IV testul este alcătuit din 30 de probleme, iar pentru elevii din clasele V-VIII, din 40 de probleme.

 

Concursul se desfășoară în 3 etape, respectiv etapa de înscrieri pe platforma www.luminamath.ro, până la 31 octombrie, etapa online a concursului, între 05 – 09 noiembrie și etapa scrisă, care va avea loc pe 25 noiembrie.

 

Pentru etapa scrisă se vor califica doar concurenții care au fost selectați la etapa online. Aceștia vor trebui să se prezinte în centrele stabilite de către organizatori și anunțate pe website-ul oficial.

 

Elevii înscriși la etapa online vor primi diploma de participare. Diplome de premii vor obține elevii care realizează un anume punctaj. Premiul I presupune realizarea unui număr de 80 – 100 de puncte, Premiul II, un număr de 70 – 79,5, Premiul III, un numar de 60 – 69,5 și Mențiune, un număr de 50 – 59,5.

 

Elevul care va ocupa primul loc pe județ, pe fiecare clasă în parte, având un punctaj de minim 80 de puncte, va fi premiat cu o tabără națională, care va cuprinde și ore de matematică. De asemenea, elevii care vor obține un punctaj de minim 80 de puncte și care se vor clasa în primii treizeci de elevi la nivel național vor fi premiați cu o tabără națională.

 

Pentru înscrierea la concursul LuminaMath nu se percepe taxă de participare.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.