„Artă, Cultură, Spiritualitate”

Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova organizează, în această perioadă, Școala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”. Anul acesta, la școală participă 26 de elevi, selectați de la două dintre liceele partenere, Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova și Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

 

Sub titlul “Artă, Cultură, Spiritualitate”, Facultatea de Teologie Ortodoxă a desfășurat diverse tipuri de activități în sprijinul tinerilor cu venituri financiare reduse sau care au părinții plecați la muncă peste hotare.

Scopul activităților didactice, remediale și extracurriculare prevăzute în cadrul Școlii de vară este de a motiva elevii să finalizeze studiile liceale și de a se orienta apoi spre Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, specializările Artă Sacră, Arte Plastice și Teologie Ortodoxă Pastorală.

Încântați de activitățile desfășurate în cadrul Școlii de vară, cei 26 de elevi au dorit să înregistreze imnul școlii.

Obiectivul general al proiectului este atragerea elevilor din liceele regiunii Sud-Vest Oltenia către un învățământ superior de calitate și facilitarea accesului acestora la învățământul terțiar din domeniul Artelor Plastice al Universității din Craiova, prin intermediul Facultății de Teologie Ortodoxă.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.