Admitere la UCv

De luni, Universitatea din Craiova își va deschide porțile pentru viitorii studenți. Cel mai important centru universitar din sud-vestul României pune la dispoziția tinerilor 2900 de locuri la licență, 1670 de locuri la master și 55 de locuri la doctorat.

Universitatea din Craiova oferă tinerilor posibilitatea să se pregătească în 52 de domenii de licență și 42 la master.

Studenții centrului universitar din Bănie au la dispoziție o infrastructură de cercetare și pregătire de ultimă generație, precum și parteneriate solide cu mediul socio-economic.

Universitatea din Craiova oferă și o gamă variată de burse.

Instituția academică nu-și neglijează studenții nici după terminarea studiilor. Datorită nenumăratelor parteneriate cu reprezentanții mediului de afaceri, tinerii pot face de-a lungul anilor de studiu diferite stagii de practică la angajatori din zona Olteniei, ca apoi să se poată integra mai ușor pe piața muncii.

Studenții au la dispoziție aproximativ 3100 de locuri de cazare în 14 cămine studențești situate în cele 4 campusuri ale Universității din Craiova.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.