spot_img
miercuri, 19 martie, 2025
AcasăActual Tele UModificări la Evaluarea Națională

Modificări la Evaluarea Națională

-

Evaluarea Națională se va susține după noi reguli. Acestea constau în introducerea în obiectele de examen a unor noi materii, potrivit anunțului Ministerului Educației Naționale.

Noi probe la Evaluarea Națională pentru elevii care au terminat acum clasa a V-a. Aceștia vor susține la sfârșitul gimnaziului evaluare și la o limbă străină, la informatică, la competențe civice și sociale și la științe, asa cum prevede legea din 2011.

Începând cu anul școlar 2021 – 2022, pentru admiterea în învățământul liceal sau profesional, începând cu generația de elevi care a început clasa a V-a în anul școlar 2017 – 2018, va fi luat în considerare portofoliul educațional. În acest scop, Ministerul Educației Naționale va elabora, până la sfârșitul anului școlar 2018-2019, un model de portofoliu educațional de care să beneficieze toți elevii din sistemul de învățământ românesc.

 

Pentru elevii clasei a VIII-a, media de admitere la liceu va fi stabilită în funcție de notele obținute la Evaluarea Națională. Astfel, media claselor V-VIII va conta în proporție de 25% în vederea stabilirii notei finale de admitere la liceu.

 

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări