Taxe și impozite majorate

Unele impozite și taxe locale vor crește de anul viitor, în urma corelării cu rata inflației de 1,34% comunicată de Ministerul Finanțelor Publice. Proiectul de hotărâre privind indexarea nivelurilor impozitelor și taxelor locale, începând cu anul 2019, va fi supus la vot în ședința de joi a Consiliului Local. În concret, va crește valoarea impozabilă pe metru pătrat la clădiri, nivelul impozitului pe terenul intravilan, impozitul pe mijloacele de transport, în timp ce pentru alte taxe creșterea nu va fi semnificativă. Astfel, la clădirile din cadre de beton și ziduri din cărămidă, va crește valoarea impozabilă de la 1000 la 1013 lei. La terenurile cu construcții din zona A impozitul va crește de la 8597 la 8712/ha.  Impozitul pentru mijloacele de transport va crește numai pentru motoarele cu peste 2000 cm3, însă creșterea nu va fi însemnată. De asemenea, din 2019 vor crește și taxele pentru folosirea stadionului ”Ion Oblemenco”, de la 37.100 la 37.597 lei pentru competiții interne și de la 74.200 la 75.194 lei, pentru competiții internaționale. Pentru evenimente culturale se vor plăti 61.057 lei față de 60.250 lei. Și pentru folosirea parcării subterane din centrul Craiovei se va majora taxa de parcare, cu câțiva lei.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.