Circulația a fost închisă pe mai multe porțiuni de drum județean. A fost inundată partea carosabilă a drumului Mischii – Caracal, în localitatea Pielești pe o lungime de 50 metri.
Și zona adiacentă podului de pe raza comunei Carpen a fost inundată. Podul este construit din tuburi de beton care nu au capacitatea de a tranzita debitul crescut din ultima perioadă a pârâului Desnățui.
Până la îndepărtarea pericolului și revenirea situației la normal, Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență le vin în ajutor și echipe de intervenție de la ABA Jiu.