Primăria Craiova a inițiat un proiect de hotărâre privind predarea amplasamentului și documentației corpului central al Colegiului Național ”Carol I”, în vederea reabilitării, către Compania Națională de Investiții. Imobilul se află în proprietatea publică a orașului. Lucrările de reabilitare vor fi finanțate cu sume alocate de la bugetul de stat. Acestea se impun cu necesitate, având în vedere vechimea construcției și starea sa actuală, cu pereți și plafoane fisurate. Autoritățile locale vor fi implicate în acest proiect, prin asigurarea finanțării cheltuielilor cu racordarea la utilități și punerea la dispoziție a suprafețelor de teren necesare organizării de șantier. După finalizarea lucrărilor, imobilul va fi predat municipiului care are obligația să îl întrețină și să mențină aceeași destinație pentru o perioadă de 15 ani. Acesta face parte dintr-un ansamblu de arhitectură în care funcționează și Opera Română Craiova, fiind nominalizat în lista monumentelor istorice din perioada anilor 1894 – 1895. Imobilul a fost afectat de incendiul din anul 1957 și de mai multe cutremure, ultimul din anul 1990. Încadrat în categoria instituțiilor de învățământ cu cea mai mare vechime din Craiova, Colegiul este a doua unitate școlară ca vechime din România.
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.