Ofertă săracă de locuri de muncă

 

Doljul se numără printre județele care înregistrează un număr mare de șomeri și o ofertă săracă de locuri de muncă. Astfel, la nivelul județului nostru figurează înscriși în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă peste 23.000 de șomeri, potrivit datelor statistice ale instituției. La acest moment, sunt disponibile doar 380 de locuri de muncă, ceea ce înseamnă că un șomer trebuie să concureze cu aproximativ 60 de persoane pentru ocuparea unui post vacant. Din cele 380 de locuri de muncă, aproximativ 300 sunt destinate persoanelor cu studii medii. Din numărul total de șomeri înregistrați, 13.765 sunt bărbați și 9.307 femei. Dintre aceștia, 2503 sunt tineri cu vârsta până în 25 de ani. Pentru persoanele cu studii superioare, cele mai multe locuri sunt oferite pentru ingineri. Probleme la angajare există pentru persoanele cu vârsta de peste 45 de ani. Pentru ca și aceste persoane să-și poată găsi un loc de muncă, s-au luat măsuri de stimulare a angajatorilor, prin subvenționarea locurilor de muncă, cu suma de 900 lei/lună, dacă încheie contracte de muncă, pe o perioadă de 12 luni. Având în vedere numărul redus de posturi, mulți doljeni s-au orientat în găsirea unui loc de muncă în afara țării. Anul trecut, un număr de 112 persoane și-au găsit un loc de muncă în străinăte, prin intermediul rețelei EURES.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.