Noi taxe pentru craioveni

Anul 2018 vine cu noi taxe pentru craioveni, dar și cu majorări ale unor taxe  deja existente, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. Acestea sunt prevăzute într-un proiect de hotărâre al Consiliului Local aflat în consultare publică. Astfel, de anul viitor vor fi introduse taxe pentru folosirea temporară a locurilor publice, dar și pentru eliberarea unor documente. Alte taxe, cum sunt cele pentru eliberarea certificatului de atestare a stadiului construcției se vor dubla. Acestea vor fi suportate de craiovenii care vor apela la serviciile direcțiilor de specialitate din cadrul primăriei. Pentru obținerea unor documente în regim de urgență, se prevăd taxe cuprinse între 50 și 500 de lei. Taxa hotelieră de 1% din valoarea cazării pentru fiecare zi de sejur a turistului va fi o noutate pentru anul 2018. Potrivit proiectului de hotărâre, de anul viitor ar urma să crească taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală,  taxa pentru eliberarea copiilor de pe planuri cadastrale, taxa pentru avize,  taxa pentru   autorizarea lucrărilor de construcţie și taxa pentru ocuparea terenurilor ce aparțin domeniului public şi privat cu terase sezoniere, parcuri de distracţii şi activităţi de agrement. După consultarea publică, proiectul, care mai poate suferi modificări, va fi supus votului consilierilor locali, după care hotărârea va deveni  act normativ.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.