Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a desfăşurat, în această săptămână, un amplu exerciţiu naţional având ca scop evaluarea răspunsului la urgenţă în caz de accident nuclear sever la Centrala Nucleară – Electrică Kozlodui, Bulgaria, precum şi identificarea domeniilor care necesită îmbunătăţiri privind capabilităţile de intervenţie şi documentele de răspuns cu caracter operativ şi procedural de la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, locale şi al forţelor de intervenţie.
În activităţile planificate au fost implicate autorităţile administraţiei publice locale din toate localităţile situate în zona de planificare la urgenţă corespunzătoare razei de 30 km faţă de amplasamentul centralei.