„1918: Polonia şi România – destine paralele”

Muzeul de Artă a găzduit, astăzi, Conferința internațională „1918: Polonia şi România – destine paralele”, organizată de Ambasada Republicii Polone în România în colaborare cu Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză din cadrul Universității din Craiova şi Biblioteca Județeană „Alexandru şi Aristia Aman”.  La eveniment au luat parte ambasadorul Poloniei în România, reprezentanții oficialităților locale și județene, dar și binecunoscuți specialiști din România și Polonia.

Centrul Polonez din cadrul Universității din Craiova în colaborare cu Ambasada Poloniei în România şi Biblioteca Județeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, au organizat, astăzi, Conferința internațională „1918: Polonia şi România – destine paralele”, la Muzeul de Artă.

În cadrul evenimentului au fost deschise lucrările celei de-a patra ediții a Conferinței Științifice Internaționale “Politică. Diplomație. Cultură”. Timp de două zile, peste 80 de profesori și specialiști din țară și străinătate vor dezbate, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, la Muzeul de Artă din Craiova și la Centrul de Restaurare al Facultății de Teologie din Craiova, subiecte științifice de actualitate, teme și direcții noi în cercetare, cultură și educație.

Invitații au putut admira o expoziție de fotografii, dedicată relațiilor polono-române din perioada interbelică, ce relatează evenimentele istorice ale vremii.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.