Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova a premiat astăzi peste 150 de copii pentru rezultatele la concursul Judeţean „Ţiţeica Junior”.Peste 300 de elevi de la unitățile de învățământ din județ au participat la prima ediție a concursului de matematică. Elevii din clasele I-IV au primit diplome și premii de la organizatori.
Concursul Judeţean de matematică „Ţiţeica Junior” a reunit peste 300 de elevi reprezentanţi ai şcolilor gimnaziale din Craiova, Podari, Predeşti, Cârcea, Băileşti si Işalniţa. Aflat la prima ediție, concursul şi-a propus să ofere elevilor interesaţi de obţinerea performanţelor ridicate în studiul matematicii un cadru adecvat şi propice de evaluare şi de informare.
Festivitatea de premiere a avut loc într-un cadru festiv alături de părinți, bunici și cadre didactice pregătite să felicite performanțele celor mici.
La acest concurs au fost obținute cele mai multe locuri pe podium. 110 locul I, 16 locul II ,13 locul III și 13 mențiuni .
Concursul „Ţiţeica Junior” este o competiţie ştiinţifică, un concurs judeţean, adresat elevilor din clasele I-IV, care va deveni cu siguranță unul de tradiție.