spot_img
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
AcasăActual Tele UAlocaţia de sprijin, necondiţionată

Alocaţia de sprijin, necondiţionată

-

   Familiile cu venituri reduse vor primi alocaţiile de sprijin, indiferent dacă şi-au plătit sau nu impozitele şi taxele locale. Legea a fost promulgată de Preşedintele Klaus Iohannis şi va intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial. Plăţile vor fi reluate din oficiu pentru familiile cărora le-a fost sistat acest drept. Legislaţia anterioară condiţiona acordarea alocaţiei de sprijin, de plata imozitelor şi taxelor locale, până la 31 martie a fiecărui an.

Familiile cu venituri reduse vor primi alocaţia de sprijin, chiar dacă nu şi-au îndeplinit obligaţia de plată a impozitelor şi taxelor locale, până la 31 martie. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi va intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial. Actul normativ stabileşte că plăţile vor fi reluate din oficiu pentru familiile cărora le-a fost sistat acest drept. Alocaţia pentru susţinerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii cu vârsta de până la 18 ani. Aceasta se acordă familiilor ale căror venituri calculate pe fiecare membru de familie nu depăşesc 530 de lei. Legislaţia anterioară condiţiona acordarea alocaţiei de sprijin de plata impozitelor şi taxelor locale, până la 31 martie a fiecărui an.

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări