spot_img
vineri, 28 martie, 2025
AcasăActual Tele UFonduri nerambursabile PNDR

Fonduri nerambursabile PNDR

-

Doljenii încep să își extindă serviciile în mediul rural, făcând investiții cu fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală  în agricultură, dar și în activități nonagricole. Succesul atragerii unor astfel de fonduri nerambursabile se datorează faptului că beneficiarii nu trebuie să asigure cofinanțare. Etapa de depunere începe luna aceasta după sărbătorile Pascale.

Tinerii fermieri, care au până în 40 ani, pot accesa fonduri europene nerambursabile în valoare de 50.000 euro/proiect, prin submăsura Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. Pentru a beneficia de aceste finanțări, antreprenorii trebuie să respecte mai multe condiții, menționate în Ghidul solicitantului aferent submăsurii 6.1. Sprijinul nerambursabil este de maximum 50.000 Euro și va fi acordat sub formă de primă în două tranșe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și restul în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare.

Unele dintre cele mai accesate măsuri prin Programul Național de Dezvoltare Rurală  sunt submăsura 6.2 „Înființarea de activități neagricole“ și 6.4 „Sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități nonagricole.

Articolul precedent
Articolul următor

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări

Tele U Craiova
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.