Programele de sănătate, aprobate

Programele naționale de sănătate pentru anii 2017-2018 au fost aprobate. Acestea se adresează atât persoanelor asigurate, cât și celor neasigurate, permițând accesul echitabil la servicii de sănătate.  Programele vor fi derulate și finanțate de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Programele naționale de sănatate pentru anii 2017-2018 au fost aprobate de Guvern. Dintre cele 15 programe derulate de Ministerul Sănătății, începând cu 1 aprilie 2017, cele mai importante sunt: Programul național de vaccinare, Programul național de supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare și Programul național de prevenire, supraveghere și control a infecției HIV. De asemenea, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va derula și finanța 14 programe naționale de sănătate curative. În ceea ce privește implementarea programelor naționale de sănătate în perioada 2017 și 2018 noutățile constau în armonizarea prevederilor legale referitoare la obligațiile furnizorilor de servicii medicale cu prevederile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale și în reglementarea sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea de către furnizorii de servicii medicale a obligațiilor asumate prin contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.