sâmbătă, 14 iunie, 2025
AcasăActual Tele USe scumpesc gazele naturale

Se scumpesc gazele naturale

-

Începând cu 1 aprilie se liberalizează preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici. Furnizorii consideră că preţul gazelor va avea o creştere substanţială în iarna care vine. După 1 aprilie vor putea fi fluctuaţii ale preţului gazelor odată la trei luni sau la şase luni. Ajustările preţului gazelor de la 1 aprilie nu vor depăşi 5%, potrivit analizei şi prognozei Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

 

De la 1 aprilie se liberalizează preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici. Prima ajustare a preţului gazelor, începând cu 1 aprilie este prognozată în jurul cifrei de 5%. Ulterior, vor putea fi fluctuaţii ale preţului odată la trei luni sau la şase luni, în funcţie de evoluţia pieţei libere de gaze naturale. ANRE, deşi nu poate interveni pe piaţă, deţine pârghii prin care poate obliga furnizorii să asigure cantitatea necesară de gaze pentru perioada iernii. În situaţia în care aceştia cumpără stocul obligatoriu pentru perioada de iarnă, creşterile de preţ nu s-ar mai justifica. Afectaţi vor fi cei care folosesc pentru încălzire centrale termice şi cei care realizează consumuri mari cu aragazul. În România, circa 65-70% din gazele consumate provin din producţia internă. Furnizorii ameninţă că vor mări preţurile în funcţie de preţul gazului din import.

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări

Tele U Craiova
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.