Vești bune pentru părinți!

Copiii cu vârsta de până la 3 ani nu vor mai fi trecuți la întreținere. Un proiect de act normativ în acest sens a fost recent adoptat de Parlament. Potrivit acestuia, copiii minori cu vârsta de până la 3 ani vor fi exceptați de la calculul cheltuielilor pe consumuri individuale. De asemenea, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari a fost majorat de la maximum 20 de zile la 30 de zile.

Vești bune pentru părinții care locuiesc la bloc în apartamente sau garsoniere. Copiii mai mici de 3 ani vor fi exceptați de la calculul cheltuielilor de întreținere pe consumuri individuale, potrivit unei Legi, recent adoptate de Parlament, prin care se aduc modificări legii asociațiilor de proprietari. S-a ajuns la concluzia că includerea minorilor cu vârsta de până la 3 ani în numărul persoanelor care plătesc cheltuieli de întreținere ale locuinței și ale asociației de proprietari, nu se justifică. Actul normativ mai prevede și majorarea termenului de plată a cheltuielilor de întreținere la asociația de proprietari de la maximum 20 de zile la 30 de zile. Proprietarii care nu vor respecta acest termen, vor suporta penalități de întârziere, al cărui cuantum este stabilit de asociația de proprietari.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.