spot_img
vineri, 23 mai, 2025
AcasăActual Tele UStudenții străini, premiați

Studenții străini, premiați

-

Zeci de studenţi străini care studiază la Universitatea din Craiova printr-o mobilitate Erasmus+ au fost premiaţi, ieri seară, pentru implicarea activă în proiectele desfăşurate de Asociaţia Erasmus Student Network Craiova şi Departamentul de Relaţii Internaţionale.

În cadrul celei de a III-a ediţii a Galei Erasmus Student Network au fost premiaţi şi membrii activi ai asociaţiei studenţeşti, pentru sprijinul acordat în integrarea studenţilor străini în mediul craiovean.

Pentru a se integra cât mai bine în comunitatea academică din Craiova, dar şi pentru a cunoaşte într-un timp cât mai scurt lucruri esenţiale despre cultura şi tradiţia românească, membrii Erasmus Student Network Craiova i-au ghidat pe tinerii străini încă de la primul contact cu oraşul nostru. Vizitarea Craiovei, excursii în ţară, petreceri pentru socializare şi seri culturale – sunt doar câteva dintre acţiunile pe care studenţii străini le enumeră cu bucurie atunci când sunt întrebaţi de ajutorul primit de la ESN Craiova.

Peste 50  de studenţi străini au beneficiat de o mobilitate ERASMUS + la Universitatea din Craiova pe primul semestru al anului universitar în curs. Şi numărul studenţilor români plecaţi în străinătate este în creştere de la an la an.

Postări similare

sOCIAL MEDIA

9,952FaniÎmi place
12,985AbonațiAbonați-vă

Ultimele postări

Tele U Craiova
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.