Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova a organizat, astăzi, în cadrul proiectului educațional Muzeul – O școală altfel, un eveniment la care au participat elevii de la Colegiul Tehnic Costin Nenițescu. Aceştia au prezentat comunicări şi eseuri cu mesaje ecologice.
Tema evenimentului a fost “Zonele Umede – O lume de descoperit”, dar şi Protecţia şi utilizarea durabilă a zonelor umede, în contextul schimbărilor climatice.
Zonele umede din care fac parte râurile, lacurile, bălţile şi mlaştinile sunt componente ale patrimoniului natural cu mare valoare economică, estetică si de agrement. La acestea se adaugă incontestabila valoare ecologică, ele asigurând sursele trofice şi habitatul multor specii de plante şi animale, nevertebrate şi vertebrate.
Distrugerea şi degradarea zonelor umede, ca urmare a intervenţiei umane, fragmentarea şi pierderea lor au generat cele mai serioase ameninţări privind supravieţuirea florei şi faunei specifice acestor ecosisteme. Pentru a asigura conservarea biodiversităţii acestora sunt necesare cercetări ştiinţifice minuţioase privind inventarul florei şi faunei, identificarea factorilor distructivi, urmată de promovarea măsurilor de protejare.